Dacă vi s-a întâmplat nu de puţine ori să rămâneţi fără voce, să răguşiţi după ce aţi cântat Utrenia şi Sf. Liturghie sau a doua zi să aveţi vocea îngroşată sau piţigăiată aceasta s-a datorat faptului că nu aţi folosit o tehnică de a cânta adecvată efortului vocal pe care l-aţi depus ca intensitate şi durată.

Majoritatea cântăreţilor şi a preoţilor cantă din gât fără a avea cele mai elementare noţiuni de tehnică vocală. A cunoaşte glasurile la perfecţie şi a reuşi să descifrezi orice cântare bizantină, indiferent de complexitatea ei nu este suficient în ceea ce priveşte educaţia muzicală a slujitorilor Bisericii. Pentru a evita problemele cauzate de un efort vocal prelungit, este nevoie şi de o tehnică vocală care să fie suportul cunoaşterii teoretice.

Tehnica vocală implică două aspecte care trebuie considerate şi aplicate împreună pentru o eficienţă maximă: - respiraţia diafragmatică
- cântatul în mască.
Folosirea respiraţiei diafragmatice ca suport al cântatului în mască potenţează resursele vocii şi îi conservă vitalitatea.

Respiraţia diafragmatică înseamna folosirea exclusivă a diafragmei in timp ce cântăm. Practic folosim diafragma pentru a umple plamanii cu aerul care constituie suportul sunetului. Greseala cea mai frecvent întîlnită este de a nu folosi decat partea superioara a plamanilor, ceea ce inseamnă ca nu îi folosim la capacitatea lor maximă. Respiraţia trebuie sa fie asadar profundă, iar diafragma sa o simţim încordata in timp ce cântăm.

Respiraţia diafragmatică nu ne ajută daca nu plasăm vocea acolo unde trebuie. Aţi auzit poate de tehnica de a cânta în masca, dar nu v-a explicat nimeni până acum în ce constă aceasta metodă. Prin mască se înţelege partea superioară a feţei: sinusurile, pomeţii şi zona de deasupra dinţilor de sus. Aceştia sunt de fapt rezonatorii faciali, care atunci când sunt folosiţi dau claritate, lejeritate şi volum sunetului. Unii dintre voi imi veţi spune: "Lasă-ne dom'le cu tehnicile tale vocale pentru că sunt cântăreţi care nu folosesc nici o tehnică şi cântă foarte bine!" O astfel de afirmaţie face abstracţie de diferenţele constituţiei fizionomice ale fiecaruia dintre noi. Sunt persoane care cântă în mod natural în mască deoarece constituţia oaselor capului le permite acest lucru pe care îl fac fără efortul pe care un om normal ar trebui să îl facă. Însă şi în aceste cazuri fără suportul respiraţiei diafragmatice se ajunge la alterarea sunetului şi a vocii. Principiul care stă la baza cântatului în mască este acela de a ataca notele peste glotă plasându-le în rezonatorii faciali. Notele grave trebuie plasate în zona de deasupra dinţilor, iar cele înalte trebuie sa rezoneze în zona sinusurilor. Pentru a verifica dacă cântaţi în mască puteţi să ţineţi mâinile lipite de zona respectivă în timp ce cântaţi. Dacă sunetul rezonează în această zonă înseamnă ca plasaţi sunetul acolo unde trebuie. Dacă rezonează în gât sau in plămâni înseamnă ca nu atacaţi şi nu plasaţi suneţul corect. Atacul notei trebuie sa fie în mască, supraglotic. Gâtul trebuie să fie aproape imperceptibil. La început va fi greu, dar dupa câteva săptămâni de vocalize şi cântat în mască ambitusul se va lărgi, la fel şi capacitate de a cănta încet sau tare după cum doriţi. La fel şi când vorbim trebuie aplicate aceleaşi metode.

Mare atenţie pentru a nu cânta nazal, asa cum se practica de către unii cântareţi şi preoţi. Începeţi vocalizele în registrul mediu folosind rezonatorii faciali, coborâţi în cel grav şi abia după ce aţi aşezat bine notele grave treceţi în registrul înalt. Folosiţi vocalizele clasice dar plasaţi sunetul în mască. Nu forţaţi! Totul se obţine în timp şi cu multă muncă. Aveţi la dispoziţie şi un film pentru exemplificare: Film aici

Viorel