Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiască a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; I Ioan 5, 20). Evanghelia e revelaţia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1, 17). Astfel, Sf.

Cuvântul „Apostol” înseamnă „trimis”. El priveşte în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimişi la propovăduire de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceştia sunt: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul şi Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6, 14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urmă, după trădărea şi moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). „Apostol”, în înţelesul plin al cuvântului, este şi Sf. Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului.

„Evanghelie” înseamnă „veste bună”. Cuprinsul ei a adus şi aduce lumii vestea bună care mângâie sufletele: venirea Mântuitorului, profeţită de Vechiul Testament, apoi învăţătura, faptele, patimile, moartea şi slăvita Lui înviere, înălţarea la cer, – toate având loc pentru mântuirea lumii.

În vorbirea obişnuită cuvântul „Testament” înseamnă hotarârile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 şi urm.), Sf. Părinţi au învăţat că cele două Testamente - cel Vechi şi cel Nou – arată voinţa lui Mesia de a face moştenitori ai impărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El. Când e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului Testament, cuvântul „Testament” mai are şi înteles de „legământ”.

Cărţile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într-un răstimp de peste o mie de ani (1400-400). Cărţile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărţile Sf. Ioan Evanghelistul şi Teologul au fost scrise între această dată şi sfârşitul veacului I.

Canonul Noului Testament cuprinde 27 de cărţi şi anume: 1. Sf. Evanghelie după Matei 2. Sf. Evanghelie după Marcu 3. Sf. Evanghelie după Luca 4. Sf. Evanghelie după Ioan 5. Faptele Sfinţilor Apostoli 6. Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani 7. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Corinteni 8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel către Corinteni 9. Epistola Sf. Apostol Pavel către Galateni 10. Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni 11. Epistola Sf. Aposlol Pavel către Filipeni 12. Epistola Sf. Apostol Pavel către Coloseni 13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni 14.

1. Cele mai vechi imne crestine Primele imne crestine deosebite de cele din Sf. Scriptura au fost cele alcatuite pe baza celor biblice si dupa modelul acestora, ca de ex.

La prima vedere nu ne-am astepta ca bizantin sa aiba ceva de a face cu psalmodia. Desigur, din totdeauna cartea de rugaciuni a monahismului crestin a fost Psaltirea, dar practicarea isihiei, care in traducere literala inseamna ”liniste"', ar trebui sa vina impotriva practicarii psalmodiei, in sensul acesteia de cantare bisericeasca. Si totusi intregul secol al XIV-lea ne-a ramas marturie nu numai pentru triumful teologiei isihaste, ci si pentru inflorirea intr-o asemenea masura a creativitatii muzicale, incat a fost denumit de unii cercetatori secolul unei "ars nova" bizantine .

Ion Popescu-Pasarea este cunoscut ca profesor, cantaret bisericesc, compozitor, editor si publicist si organizator al vietii muzicale bisericesti, in prima jumatate a secolului trecut, pe care a dominat-o prin activitatea si personalitatea sa. Intr-o vreme in care cantarea bisericeasca traditionala a Bisericii Ortodoxe Romane, se afla intr-o situatie dificila, fiind inlocuita treptat de muzica occidentala, el avea sa desfasoare cea mai rodnica activitate pentru revalorificarea ei ca element esential de cult divin si cultura romaneasca. Drumul pe care el a mers fusese pregatit, in buna masura

Conform relatarilor din cartile Vechiului Testament, muzica a fost una dintre artele frumoase cultivate de evrei, alaturi de poezie si arhitectura. Muzica a insotit poporul biblic in toate imprejurarile tulburatei sale istorii, atat in manifestarile particulare, cat si in cele publice. Asa au aparut cantecele de preamarire a lui Dumnezeu, cand poporul evreu a fost izbavit din robia egiptenilor si cand a obtinut victorii impotriva dusmanilor, sau cand mana Domnului i-a ocrotit.